La 09, 10, 11 august 2019, la iazul din Mingir s-a petrecut a VI-a ediție ,,Pescuitul între nevăzători și slabvăzători”
Nicolai Ciobanu,fiind nevăzător din naștere, fost profesor de psihologia persoanelor nevăzătoare la UPS Ion Creangă, fiind și specialist principal al Asociației Nevăzătorilor pe Problemele Sociale, Culturale, Sport și Activitatea Organizațiilor Teritoriale, ne vorbește despre pescuitul între nevăzători și slabvăzători…
Pescuitul între nevăzători și slabvăzători se desfășoară a VI-a ediție, prima ediție a avut loc în 2013 –s.Cneazevca, r-n Leova. De atunci aceste competiții au devenit foarte plăcute pentru nevăzători și slabvăzători și a apărut ca o tradiție, anual să desfășurăm aceste competiții.
În cadrul acestor competiții se formează o echipă dintre două persoane printre care, unul total nevăzător și altul cu rest de vedere de gradul I, II sau III sever accentuat sau mediu, numai că să aibă în vedere ca să poată să-și ajute colegul său, când stau împreună la pescuit. Distanța între fiecare persoană, când stau pe malul iazului se referă de la 7m până la 10m, nu mai mult, ca să fie ușor de ajutat unu pe altul. Totodată în 2013, am elaborat un Regulament special, l-am pregătit împreună cu specialiștii de la Asociația Pescari și Vânători Republicană din Chișinău care ne-au ajutat să întocmim acest regulament , care prevede condiții speciale deoarece sunt nevăzători, înseamnă că trebuie să fie toți în aceleași condiții, să facă aceleași exerciții, cu aceleași unelte, să fie la aceeași distanță și de la mal distanța nu trebuie să fie mai mare de 25-30m. Trecem cu barca și le așezăm la toți cauciucurile ca să fie la o distanță.
Competițiile se petrec în două etape, prima etapă o facem dimineața de la 6-00 până la 10-00, și a doua etapă seara de la 16-00 până la 20-00.
Participă la competiția de astăzi în total din 28 de raioane a câte 2 persoane, deci sunt 56 de pescari care o să fie aranjați de-a lungul malului și totodată avem însoțitori, avem șoferi, avem organizatori care ne poartă de grijă să avem și o bucătărie, distracție și totodată să fie aranjați toți la locul lor. Deci,în total suntem 105 persoane.
Scopul :
Scopul principal ca nevăzătorii și slabvăzătorii să se ajute unul pe altul,să comunice între dânșii, să facă schimb de experiență a oamenilor nevăzători, deoarece din fiecare raion când vin oamenii cu diferite dezabilități de vedere mai profunde sau mai puțin profunde, fac schimb de experiență.
Conlucrarea cu nevăzătorii este o metodă specială deoarece trebuie să știi să cunoști psihologia nevăzătorilor, nu se poate de comparat psihologia nevăzătorului cu locomotorul sau cu surdo-mutul. Fiecare dezabilitate are o metodă specială și o psihologie specială.
Un alt scop de conlucrare cu nevăzătorii în aceste competiții, fie pescuitul,fie turismul sportiv sau activitatea artistică, artizanatul, atletica, înotul și diferite jocuri de masă, toate aceste competiții, prin sport sau prin activitate artistică, au unicul scop de a reabilita nevăzătorii, de a le da posibilitatea să perceapă diferite deprinderi cotidiene de viață, ca să comunice între dânșii, chiar să creeze și familii, să prietenească, să simtă că și ei duc o viață interesantă în rând cu lumea.
Sigur că avem foarte mari și sincere mulțumiri către primarul comunei Mingir D-ul Ilie Chițanu, care a venit în ajutor și cu cea mai mare atenție s-a referit la cerințele noastre, la nevoile noastre. Și arendașul iazului, Mihail Cireș tot este un om foarte omenos, foarte cumsecade și noi suntem recunoscători atunci când oamenii ne înțeleg pe noi și socot că și noi putem să arătăm exemplu pentru altcineva.
Pentru alții poate este o glumă cum că uite, ce înseamnă ,nevăzătorii au venit la pescuit? ce să pescuiască ei? cum să pescuiască?
Deci metoda de pescuit pentru nevăzători este că prin simțul mâinilor, a degetelor să prindă pește. Atunci când aruncă cauciucul și dacă se atinge peștele de cârlig, neapărat degetul simte că jilca tremură și totodată noi avem și clopoței la undiță care ne sună alarmă că este peștele și trebuie să-l tragem.
Fiecare din nevăzători ca și alți pescari au niște metode, secrete.
Când un nevăzător a încercat ceva și i s-a primit deja, prinde la curaj și trece mai ușor prin viață.
Încă odată mulțumim foarte frumos Primarului com. Mingir pentru tot ce-a făcut pentru noi.





























